0374.885.690

Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și periculoase menajere în Mun. Râmnicu Sărat – Semestrul 1 (Aprilie 2024)

RER SUD, în calitate de unic operator de salubrizare de pe raza municipiului Râmnicu Sărat organizează împreună cu Primăria Râmnicu Sărat prima campanie din acest an dedicată colectării gratuite a deșeurilor voluminoase și periculoase menajere generate de populație.

► Colectarea deșeurilor voluminoase se face GRATUIT, direct din fața casei, pentru zona de case sau de lângă platformele destinate depozitării deșeurilor, pentru zona de blocuri.

Program de colectare deșeuri voluminoase:
20 Aprilie (Sâmbătă) program de colectare din fața porții pentru cetățenii care locuiesc la case
21 Aprilie (Duminică) program de colectare de lângă platforme pentru cetățenii care locuiesc la bloc

Deșeuri voluminoase acceptate:
● obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc.)
● uși din lemn sau din alt material
● tâmplărie geam din lemn sau din alt material
● covoare, linoleum, mochete

Deșeurile trebuie depozitate într-un loc accesibil mașinii de colectare înainte de ora 09:00.

► Colectarea deșeurilor periculoase provenite din deșeurile menajere

Râmnicenii pot preda deșeurile periculoase în data de 20 Aprilie  la un punct fix, temporar amenajat, unde va staționa în intervalul orar 08.00 -16:00 o mașină distinct inscripționată, dotată cu recipiente coerespunzătoare pentru fiecare categorie de deșeu. Locația unde va staționa mașina este: Str. Drăgăicii (lângă Școala nr. 6).

Deșeuri periculoase acceptate:
● Cutii de vopsea, lacuri pentru lemn, diluanți, cerneluri, adezivi
● Baterii, acumulatori (exclus acumulatori auto)
● Ambalaje de la detergenți, produse de curățenie și dezinfecție
● Ambalaje de la produse cosmetice (ex. ojă, lac de unghii, acetonă, fixativ, vopsele pentru păr)
● Ambalaje de la produse pentru îngrijirea grădinilor și a peluzelor (ex. pesticide, erbicide)
● Soluții și spray-uri pentru gândaci, otravă
● Becuri și alte surse de iluminat
● Alte recipiente ce conțin substanțe toxice

Pentru detalii despre campanie, vă rugăm accesați:
Comunicatul de presă
Afis informare

INAPOI LA STIRI